“Adevarata educatie nu consta in a obtine cunostinte, in a inregistra si a cataloga fapte, ci in a vedea semnficatia vietii ca intreg.

S-au scris multe carti despre idealul in educatie si totusi confuzia generala despre acest subiect este din ce in ce mai mare. Nu exista metoda pentru a-l invata pe copil sa fie integrat si liber. Cata vreme se da importanta principiilor, idealurilor, metodelor nu se va face nimic pentru a-l ajuta pe individ sa se elibereze de propria sa activitate egotica cu toate friciile si conflictele ei. Idealurile nu-si au rostul in educatie, caci ele impiedica intelegerea prezentului: nu poti fi constient de ceea ce este decat atunci cand nu evadezi in viitor. Orice metoda care ierarhizeaza copiii dupa temperamental lor si dupa aptitudinile lor nu face decat sa puna in relief decat deosebirile dintre ei. Ea nu contribuie la dezvoltarea unor fiinte omenesti integrale. Punerea in aplicare a unoi metode este indiciul unei lenevii a mintii educatorului. Cata vreme educatia se sprijina pe principii riguros stabilite, ea poate sa produca femei si barbati foarte indemanatici, dar nu poate sa produca fiinte omenesti umane creatoare.
Prima functie a educatiei este de a crea indivizi integri, capabili sa considere viata in ansamblul ei. Pentru a pregati un copil, educatorul trebuie sa fie ager, inr-o observare continua, dar deopotriva constient de propriul sau proces, ceea ce reclama mai degraba afectiune si inteligenta decat incurajarea copilului sa urmareasca un ideal.
O alta functie a educatiei este de a crea valori noi. A ne margini va varam in mintea copilului valori stabilite inseamna a-l conforma unui ideal, a-l conditiona, fara a trezi inteligenta lui. Educatorul trebuie sa ofere intreaga sa gandire, toata grija si afectiunea sa pentru crearea unui mediu potrivit si pentru dezvoltarea intelegerii, astfel incat copiii atingand maturitatea, sa poata aborda cu inteligenta situatiile care se vor ivi in fatal lor.In perspectiva aceste actiuni educatorul trebuie sa se inteleaga pe sine insusi, in loc sa se bazeze pe ideologii, pe sisteme, pe credinte.
Educatia in adevaratul sens al cuvantului consta in a intelege copilul asa cum este el, fara a-i impune idealul a ceea ce credem noi ca ar trebuie sa fie el.
Parintii care doresc cu adevarat sa-si inteleaga copilul nu-l privesc prin ecranul unui ideal. Ei il iubesc, il observa, studiaza inclinatiile lui, tendintele lui, particularitatile lui. Educatorul bun este acela care nu se ataseaza de nici o metoda, ci care studiaza fiecare copil in parte. In raporturile noastre cu copiii nu avem de-a face cu mecanisme care pot fi reparate rapid, ci cu fiinte vii, impresionabile, schimbatoare, simtitoare, tematoare, afectuoase. Si pentru a ne ocupa de ele, trebuie sa avem o mare intelegere, puterea rabdarii si a dragostei. Numai in libertate pot inflori dragostea si omenia si numai o educatie bazata pe cunoasterea de sine poate oferi aceasta libertate. Din nefericire suntem atat de ocupati de activitatile mintii, incat avem putina vreme pentru elanurile inimii.
Adevarata educatie incurajeaza dreapta judecata si respectul pentru altii, fara stimulente si fara amenintari de nici un fel. De indata ce incetam a mai cauta rezultate imediate, incepem sa vedem cu claritate cat este de important ca educatorul si copilul sa fie amandoi eliberati de frica, de pedepse, de speranta obtinerii de recompense, ca si de orice forma de constrangere.
Ceea ce gandim, ceea ce facem, ceea ce spunem, are o importanta infinita, caci toate acestea creaza mediul, iar mediul il poate ajuta sau impiedica pe copil.”
                                                                                                                                                                                                   J. Krishnamurti